Cand iubirea coplesitoare va face semn, urmati-i indemnul, Chiar daca drumurile ei sunt aparent grele si prapastioase, Si cand vraja paradisiaca va cuprinde cu aripile ei angelice, supuneti-va misterului ei, Chiar daca sabia ascunsa-n penaju-i v-ar putea rani, Iar cand iubirea transfiguratoare va vorbeste si o simtiti profunda si divina, dati-i crezare, Chiar daca vocea ei ar putea sa va sfarame visurile himerice, asemenea vantului din miaza-noapte care va pustieste gradinile. Fiindca, precum iubirea va incununa, adeseori tot ea trebuie sa va si crucifice. Precum va face sa cresteti mult mai repede si imbatati de fericire, Tot ea trebuie sa va si reteze si uscaciunile si sa va distruga cat mai repede rautatile si egoismul. Precum ea va ridica imbatati de bucurie, pana la inaltimea voastra ideala, alintandu-va cu o dumnezeiasca gingasie ramurile cele mai fragile care freamata in lumina soarelui infinit al iubirii, Tot la fel ea va razbate ca o miraculoasa forta purificatoare pana in adancul radacinilor voastre, zdruncinand inclestarea lor cu pamantul. Asemeni snopilor de grau, ea va secera, niciodata intamplator. Va treiera pentru a va decoji. Va vantura spre a va curata de pleava. Va macina pana la inalbirea fainii voastre. Va framanta pana ajungeti foarte supusi, divini si puri. Ca apoi sa va harazeasca focului sau si sa puteti deveni painea cea sfanta a nemuririi la ospatul divin. Toate aceste si multe altele vi le va da cu prisosinta iubirea, pentru ca, astfel, sa va puteti cunoaste pe deplin tainele inimii si sa deveniti o parte din inima Vietii Eterne din care izvoraste nesfarsita IUBIREA. Dar daca, stapaniti de indoiala, egoism, meschinarie, suspiciune sau de teama, veti cauta doar tihna si placerea dragostei care permanent vi se daruie fara ca voi sa iubiti, Atunci e mai bine sa va acoperiti, fiind infranti, goliciunea si sa iesiti din treierisul iubirii, Spre a va intoarce, ramanand inchistati si singuri, in lumea fara de anotimpuri, unde veti rade dar nu cu intreaga voastra bucurie, unde veti plange dar nu in toate lacrimile voastre pe care vi le-ar fi putut smulge extazul iubirii. Iubirea nu se daruie decat pe sine si nu ia energia sa atotputernica, divina si misterioasa decat de la sine. Iubirea nu stapaneste si nu vrea sa fie stapanita de cel sau cea caruia i se daruie; Fiindca iubirii adevarate ii este de-ajunsa iubirea infinita, sublima si transfiguratoare. Cand iubiti nu trebuie sa spuneti "Creatorul e in inima mea", ci mai degraba "eu sunt acum topit de iubire in inima Creatorului", Si sa nu credeti ca puteti croi singuri drumul iubirii, fiindca iubirea, daca cu adevarat o meritati, va va arata cu siguranta drumul ea insasi. Iubirea nu are nici o alta dorinta decat aceea de a se implini prin totala iubire. Dar daca iubesti si trebuie sa ai dorinte, fie ca ele acestea sa fie: Sa te topesti de iubire in tot si sa devii izvor de iubire divina ce susurul in noapte-si canta; Sa cunosti adesea durere prea marii duiosii; Sa fii ranit si imbatat de intelegerea iubirii; Sa sangerezi de bunavoie si bucurandu-te; Sa te trezesti in zori, cu inima mereu inaripata si sa inalti, plin de recunostinta, multumire pentru inca o zi de iubire; Sa te odihnesti, coplesit de beatituine, la ceasul amiezii si sa cugeti la extazul iubirii; Sa te intorci impacat si debordand de fericire acasa la ora amurgului, Si apoi, sa dormi inaltand in inima o ruga pentru fiinta iubita, iar pe buze sa ai un cantec de lauda.